Muzeul Trovantilor

Termenul “trovant” este specific literaturii geologice romane si a fost introdus de Gh. Murgoci in lucrarea “Tertiarul din Oltenia, 1907″. Trovantii sau concretiunile grezoase reprezinta cimentari locale in masa nisipurilor ce le contin, iar secretia neuniforma a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare.

Asociatia Kogayon, cu sediul in comuna Costesti – Valcea a luat in custodie aria naturala protejata Muzeul Trovantilor. Rezervatia a fost infiintata pe baza Avizului Academiei Romane, eliberat de catre Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, sub numarul B 1125 / 05 aprilie 2005 si se extinde pe o suprafata de 1,1 hectare. In prezent, această zona, situata pe teritoriul comunei Costesti din judetul Valcea, figureaza la poziţia B3 in Hotararea de Guvern numarul 2581 / 2005, cu privire la instituirea Regimului de Arie Naturala Protejata, pentru noi zone.

Stiati ca...

         Au fost descoperiti in 1994 de un grup de arheologi.

         Oamenii locului au creat un mit despre “pietrele care cresc” sau “pietrele vii”. Batranii spun ca pietrele se nasc si cresc dupa fiecare ploaie. Unii le atribuie energii negative.

          Lectorul Alexandru Andrasanu, din cadrul Societatii Geologice a Romaniei a precizat intr-o lucrare pe aceasta tema ca termenul de trovant este specific literaturii geologice romane si ca a fost introdus de Murgoci, în lucrarea „Tertiarul din Oltenia”. „Stiintific vorbind, trovantii sunt niste concretiuni grezoase, iar secretia neuniforma a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori bizare. Ei sunt caracterizati prin gradul de deschidere şi comunicare a spatiului interstitial”

         Ioan Chintauan, directorul stiintific al Complexului Muzeal Bistrita Nasaud: „Aceste forme sculpturale naturale sunt folosite de secole in satele in apropierea carora ele apar la suprafata in rape si ogase. Din multele reprezentari existente unde stau nemiscate în eleganta liniilor este dificil sa alegi forma dorita, cu atat mai mult cu cat imaginatia nu te lasa sa te fixezi la ceva anume”

         Muzeul este distus zilnic: Vizitatorii amatori de suveniruri fura trovantii mici; Taranii din saltele apropiate si-au ornat gradinile cu trovanti si si-au construit case folosind trovanti; Constuctorii fura nisipul

         In Miocenul superior (Moetian inferior – acum 6,5 milioane de ani), in zona in care sunt azi trovantii era un bazin de sedimentare – o delta.

         Drd. Florin Stoican, presedintele Asociatiei Kogayon, care se ocupa de Muzeul Trovantilor din Valcea, explica: „In lumea minerala, numai cristalele cresc. Trovantii sunt o adunatura de pietricele legate intre ele printr-un ciment carbonatic ; adica, sunt o gresie sau un conglomerat – in functie de dimensiunea pietricelelor. Pietrele nu cresc ; putem spune chiar ca se micsoreaza, prin actiunea naturala de eroziune”

Partie de schi Barbatesti

Primarul Constantin Banacu ademarat lucrările de amenajare a pârtiei de schi pe care vrea s-o construiască la Bărbăteşti. Aceasta va fi amplasată pe unul dintre versanţii Munţilor Căpăţânii şi va avea o lungime de aproximativ un kilometru. „În prima fază, vrem să punem la punct traseul până în zona respectivă şi să delimităm exact suprafaţa pe care o vom avea la dispoziţie. Între timp, vom întocmi şi un proiect pentru obţinerea unor fonduri, ca să nu fim nevoiţi să alocăm toţi banii din bugetul local. Înainte de a demara lucrările, am de gând să vizitez însă şi pârtia bunului meu prieten de la Perişani, Ion Sandu. Ştiu că el a fost mai rapid, dar nu mă supăr. Aş fi putut să amenajez o pârtie la Bărbăteşti încă de acum câţiva ani, dar credeam că n-o să mai fie ierni atât de grele în România, motiv pentru care nici nu avea rost să investesc aiurea nişte bani. Se pare însă că m-am înşelat, cel puţin dacă e să ţin cont de iarna trecută. Nu peste mult timp, poate că şi comuna Bărbăteşti va reprezenta o atracţie pentru turiştii care vor dori să schieze”, a precizat Constantin Banacu. Pe de altă parte, alesul social-democrat a mai afirmat că a depus deja, pe PNDR, Măsura 3.1.3, documentaţia necesară pentru a amenaja un centru de informare turistică în vecinătatea sediului Primăriei Bărbăteşti. (sursa: http://arenavalceana.ro/2012/10/23/constantin-banacu-va-demara-lucrarile-la-partia-de-schi-din-barbatesti/)

Pestera Liliecilor Costesti

Pestera Liliecilor  este declarata monument istoric de categoria A.Altitudinea absoluta a cavitatii este de 650,iar altitudinile relative sunt de 44 de m,pentru intrarea nordica si 60 de metri pentru intrarea sudica,care se foloseste de turisti pentru intrarea vizitatorilor in pestera.Pestera se afla pe versantul drept al Cheilor Bistritei, la 630 m altitudine absoluta si la 80 m altitudine relativa, accesul fiind facilitat de o poteca amenajata cu balustrade, ce urca din spatele manastirii Bistrita (15 minute).

 

In documentele de specialitate, pestera este mentionata pentru prima data in 1929 de catre Emil Racovita, iar cercetari biospeologice s-au facut in 1951 si 1955. Pestera sapata de apele raului Bistrita, are trei deschideri, toate cu orientare estica, dintre care accesibila este doar cea sudica. Deschiderea mica, ne conduce intr-un culoar ingust, scund si bine ventilat, care dupa 15 m se largeste. De aici se poate merge spre dreapta, unde peste un bloc imens suspendat se patrunde in nivelul superior al pesterii, format dintr-un culoar scurt, terminat cu o salita.

Daca se continua drumul inspre inainte, dupa ce se coboara o scara, se ajunge in nivelul inferior. Acesta este reprezentat printr-o galerie larga, care continuă la stanga, descendent. In peretele stang se afla o mica bisericuta (Ovidenia), partial zidita, partial cioplita in stanca, datand din secolul al XVII-lea si reprezentand locul de taina unde erau ascunse in vremuri de restriste odoarele manastirii Bistrita si moastele Sfantului Grigore Decapolitul. Galeria continua descendent, spre dreapta (schimbare de directie de aproape 180°), se trece printr-o sala inalta unde se afla o mare colonie de lilieci, iar dupa ce se ramifica in trei segmente pe o scurta distanta, ajunge la deschiderea cea mare a pesterii.De la baza scarii de unde pestera se ramifica, se poate cobori o alta scara spre dreapta, ajungandu-se tot la deschiderea mare a pesterii, nivelul inferior fiind de fapt un circuit. 

In dreptul deschiderii mari se gaseste o biserica (Sfintii Arhangheli), construita de catre calugarii Macarie si Daniil in 1635. Pestera este saraca in formatiuni concretionare. Prezentand mai multe deschideri, are un caracter dinamic, fiind ventilata tot timpul anului, astfel ca amplitudinea variatilor termice este mare, atingand de exemplu in Sala Liliecilor 16,5° C (iarna temperatura medie este de 2,5° C, iar vara este de 14° C). Ceva mai umede si cu o temperatura mai constanta (variind între 10 - 13° C) sunt cele doua galerii care alcatuiesc nivelele mijlociu si superior al pesterii.

Pe podeaua galeriilor, acolo unde pe tavan se instaleaza coloniile de lilieci, se gasesc depozite de guano, atingand o grosime de 1,70 m, in care se gaseste o fauna foarte bogata: diptere, coleoptere, acarieni, iar pe pereti diptere si arahnide, pestera avand astfel o mare importanta biospeologica.

Biserica 44 de izvoare

Biserica 44 de Izvoare este situata in satul Pietreni, la extremitatea nord-vestica a acestuia, si la poalele Muntilor Buila-Vanturarita,fiind inconjurata de codrii seculari si livezi de pruni si meri. Biserica se afla pe malul stang al raului Costesti, la iesirea acestuia din Cheile cu acelasi nume.

Numele bisericii - "44 de izvoare" - vine probabil de la multimea izvoarelor ce se gasesc in zona. Chiar in comuna Costesti se gasesc mai multe izvoare minerale vindecatoare, de care nu mai stiu decat localnicii. Pe vremuri, in localitate a functionat si o baza de tratament care este acum in paragina.

Initial, biserica a fost metoc al Manstirii Bistrita, cunoscuta fiind sub numele de "Schitul de sub Piatra". Schitul este atestat documentar din anul 1701 conform inscriptiei de la intarare. Aceasta biserica a fost construita de egumenul Stefan al Manstirii Bistrita, si poarta haramul Sfantul Ierarh Nicolae. Din vechiul schit nu s-a mai pastrat decat biserica si un zid de incinta.

Biserica 44 de Izvoare este o biserica simpla, in forma de nava, cu pridvor inchis (ulterior), naos si altar, avand ca ornamentatie exterioara cateva brauri de caramida aparenta si un fronton cu icoana Sfantului Stefan. Ea este acoperita cu sita, acoperisul in patru ape fiind de o zveltete foarte eleganta.

Pictura este opera pictorului bistritean Efrem Zugravul, din pacate deteriorata in urma fisurarii peretilor, ca urmare a zguduirilor produse de exploziile din cariera aflata in apropiere.

Biserica a fost vizitata de regele Carol si de Alexandru Odobescu. De la biserica, pe o poteca nemarcata inspre nord-vest, se poate ajunge, dupa cinci minute de urcus, in Cheile Costestilor.

Schitul Papusa

Schitul Papusa se afla in vecinatatea Manastirii Bistrita, ajungandu-se aici in 15 minute, pe o poteca ce urca peste raul Bistrita inspre nord-est. Aflandu-se in vecinatatea Manastirii Bistrita, el nu poate fi despartit nicidecum de istoria frumoasei ctitorii a Craiovestilor. Schitul Papusa, fiind situat peste rau, poate fi vazut foarte bine din poteca ce duce la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul.

Schitul Papusa poarta hramul Sfantului Grigorie Decapolitul. Dupa turla octogonala si pridvorul deschis, el apartine epocii brancovenesti. Cu toate ca a fost zidita in 1712, ea nu este insa ctitorita de domnitorul Constantin Brancoveanu, ci de calugarii bistriteni care il aveau in frunte pe egumenul Stefan.

Calugarii de la Bistrita au inchinat-o Sfantului Grigore Decapolitul. Zugraveala insa, din aceeasi epoca, a fost facuta cu cheltuiala unor membri ai familiei Brancoveanu, printre care si vornicul Iordache Cretulescu, ginerele domnitorului, casatorit cu domnita Safta.

Pisania schitului, pastrata deasupra usii de intrare in naos, marturiseste: “Sfanta biserica aceasta din temelia ei zidita este intru cinste si prohala sfantului Grigorie Decapolitul, de robul lui Dumnezeu chir Stefan, egumen al Bistritei (sic) ajutorand si alti frati cu ce s-au indurat, ca in veci sa aibe buna pomenire, in zilele bunului credincios Io Constantin voievod, leat 7220 (1712).”

In interior se mai afla inca o inscriptie, care zice: “Sinestovnic fiind cuviosul (chirio) chir Stefan al sfintei lavre a Bistritei si s-a zugravit la leat 7220 (1712). A scris aceasta zugravul Iosif, eromonahul Teodosie.”

La inceput, aici erau numeroase chilii in care se retrageau in liniste calugarii carturari de la Manastirea Bistrita, dar astazi nu s-a mai pastrat din vechiul schit decat biserica, aflata langa cimitirul satului. Ea serveste si in prezent ca biserica parohiala a satului Bistrita.

Planul constructiei este dreptunghiular (9,5 x 4,5 metri la exterior), cu pridvorul retras cu circa 70 de centimetri fata de zidul naosului. Biserica este alcatuita din pridvor, naos si altar. Pridvorul este alcatuit din sase coloane si doua semicoloane cilindrice, cu arcade in semicerc. Pe naos se afla o turla, in plan octogonal, cu o baza paralelipipedica inalta.

Ca elemente decorative, la exterior sunt prezente brauri de caramida aparenta, care inconjoara biserica in dreptul streasinii, bazei si partii superioare a turlei. Pictura bisericii dateaza din anul 1712, fiind opera zugravului Iosif si a ieromonahului Teodosie.

Manastirea Bistrita

Ctitorie a boierilor Craiovesti Manastirea Bistrita dateaza din jurul anului 1490. Insa prima atestare documentara a manastirii se pastreaza in “Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariata de expeditia condusa de Mihnea cel Rau in 1509. Dupa inlaturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface intre 1515-1519. Pictura a fost atribuita mesterilor zugravi Dumitru, Chirtop si Dobromir de numele carora se leaga si fresca Manastirii Dealu de langa Targoviste si executarea lucrarilor in piatra de la ansamblul Curtea de Arges.

Din ctitoria Craiovestilor astazi se mai pastreaza bisericuta Bolnitei (1520-1521). Avand o impresionanta fresca interioara din traditia paleologa tarzie cand incepeau sa patrunda in Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este inchinata “Schimbarii la fata”.

Ulterior vornicul Serban Cantacuzino i-a adaugat un pridvor deschis, de zidarie pe stalpi de piatra, zugravit de Iosif ieromonahul si Hranite, in stil brancovenesc (1710).

De remarcat faptul ca in complexul monahal de la Bistrita s-a instalat prima tiparnita din Tara Romaneasca, a ieromonahului Macarie, precum si o legatorie de carti bisericesti. Aici – dupa opinia unor cercetatori – s-a tiparit in 1508 Liturghierul slavon al calugarului Macarie, prima carte tiparita pe pamant romanesc.

Ieromonahul Eftimie, egumen al manastirii a redactat in limba romana primul act manastiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. Un alt reprezentant al scolii slavo-romane este ieromonahul Mihail Moxa care in 1620 tipareste Cronica Universala iar in 1640 Pravila de la Govora.

In anul 1683 domnitorul Constantin Brancoveanu daruieste manastirii un policandrul ornat cu oua de strut, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, carti liturgice si clopotul mare care cantareste 800 kg. Tot acum a fost reparat intreg complexul monahal, asezamant zugravit in 1820 de banul Grigore Brancoveanul.

Un puternic cutremur din 1838 va afecta intreaga constructie ce va fi restaurata timp de 10 ani, incepand cu 1846 in timpul domnitorului Gheorghe Bibescu si terminand la 15 august 1855 in timpul domnitorului Stirbei Voda, cand a fost sfintita biserica mare inchinata Adormirii Maicii Domnului.

Pictura noii biserici, construita in stil neogotic, a fost executata de Gheorghe Tattarescu in 1850, o pictura realista monumentala cu registre largi.

Dupa 1877 au functionat in Manastirea Bistrita diferite asezaminte monahale. In 1948 a fost transformata prin hotararea Sfantului Sinod in manastire cu obste de maici, iar apoi prin decretul 410/1959 desfiintata.

In 1984 se incepe un amplu proces de revigorare a vietii monahale la Manastirea Bistrita, sub indrumarea Prea Sfintitului Gherasim organizandu-se un centru de conservare si restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane si carti. Din 2003 se va deschide in incinta manastirii Bistrita si un Muzeu al tiparului si cartii bisericesti valcene. Are posibilitati de cazare foarte bune.

Manastirea Arnota

Manastirea Arnota este o manastire ortodoxa cu obste de maici, situata in comuna Costesti, judetul Valcea. Manastirea cu hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" este una dintre manastirile mari ale Romaniei. Ea este situata intr-un colt pitoresc de pe inaltimile Carpatilor.

Manastirea Arnota, considerata unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice si de arta religioasa din tara, este situata la 56 de kilometri de orasul Ramnicu Valcea, pe teritoriul comunei Costesti.

La Arnota se ajunge dinspre Manastirea Bistrita, pe un drum de piatra, dupa o distanta de 6 kilometri; mai exista si o poteca mai directa la numai 3 kilometri, dar foarte greu accesibila pe ploaie sau pe zapada. 

Strajuind masivul Arnota, din peisajul pitoresc al Muntilor Capatanii, la altitudinea de 840 de metri, asemeni unui cuib de vulturi, Manastirea Arnota pastreaza intre zidurile sale mormantul lui Matei Basarab Voda, evocand trasaturile parca intiparite in piatra ale acestui energic ctitor.

Prin arhitectura, pictura si sculptura sa, Manastirea Arnota poate fi considerata un important monument istoric si de arta religioasa din tara, fapt pentru care, oricine ajunge prin partea locului, vizitand Manastirea Hurez sau Manastirea Bistrita, este indemnat sa se incumete sa urce muntele, pentru a cunoaste si aceasta bijuterie a Ortodoxiei romanesti.

Manastirea Arnota - scurt istoric

Traditia pastrata pana astazi spune ca dupa o lupta grea cu turcii, pe care nu a putut-o castiga, fiind urmarit de acestia, Matei Voda s-a retras in plaiurile Valcei, in Muntii Arnotei, refugiindu-se in rogozul unui lac cu rachita. Asa incepe aici Matei Voda zidirea Bisericii de la Arnota, la inceputul domniei sale, inchinandu-o "Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil", ocrotitorii sai, aducand apoi din Alba Iulia, trupul tatalui sau, vornicul Danciu din Brancoveni, pentru a fi inmormantat aici.

Manastirea Arnota - arhitectura si podoabe

Biserica este mica, cladita din zid, cu temelia din caramida presata, construita in plan trilobat. Naosul este despartit de pronaos printr-un zid care lasa pentru circulatie o deschidere de marimea unei usi.

Zidita in stil bizantin, la vremea cand inca se conturau trasaturile stilului muntenesc biserica mica, de plan triconc, avand 14,10 metri lungime si 3,50 metri latime in altar, x 5.63 metri in abside, este armonios proportionata.

La inaltimea de 5.70 de metri se ridica arcadele pe care se inalta boltile. Altarul este acoperit cu o bolta absidiala. Turla din naos este octogonala, iar pronaosul este acoperit de o calota sprijinita pe pandantivi.

Pridvorul mare brancovenesc, comparat cu restul bisericii, este deschis, sustinut de sase coloane masive din piatra. El are o turla pe naos si alta, mare si ea, deasupra pridvorului. Usa de la intrare este din lemn de castan, sculptata, fiind o adevarata opera de arta. Usa de intrare are pe ea inscriptia:

"Aceste usi le-a facut Constantin Brancoveanu vel logofat" (deci, inainte de perioada domniei).

In exterior, zidul bisericii este inconjurat la mijloc de un brau de caramida in relief. Deasupra braului sunt ocnite adancite, iar registrul inferior are firide superficiale rotunjite. Fatadele bisericii, in acelasi stil bizantin, au fost initial modelate in caramida aparenta, formand asize verticale si orizontale ce alternau cu braie de tencuiala; absidele si naosul prezinta cornise cu doua randuri de zimti, doua registre de ocnite separate de un tor incadrat intre alte doua randuri de zimti.

Manastirea Arnota - pictura

Pictura Manastirii Arnota este pastrata in forma ei originala care apartine lui Stroe ot Targoviste (anul 1644). In pronaos, cu prilejul renovarii din anii 1705-1706, a intervenit asupra picturii zugravul Ioanichie Sin Preda

Fresca, atribuita zugravului Stroe din Targoviste prezinta trasaturile caracteristice picturii de la sfarsitul secolului al XVII-lea: expresivitatea chipurilor sobre si concentrate, conturarea siluetelor prin cateva tuse de culoare, medalioane din motive florale. Albastrul cenusiu, alaturi de rosul grenat, dinamic vor deveni caracteristice iconografiei din epoca brancoveneasca.

Repartitia scenelor religioase ramane cea traditionala in altar gasim teme mistice: Mielul lui Dumnezeu, Impartasirea Apostolilor, Maica Domnului, Platitera. Peretii naosului lasa sa se intrevada noul stil, mai narativ si mai decorativ.

Printre frumoasele scene crestine distingem Soborul Sfintilor Arhangheli, sfinti militari, mucenici si cuviosi, o frumoasa "Inviere" pe peretele nordic, Cina cea de Taina, la vest, "Rugaciunea din gradina Ghetsimani", Botezul, iar in bolta - Pantocratorul.

In pronaos sunt pictati domnitorul Matei Basarab cu sotia sa Elena, tinand in maini biserica, apoi Danciu vel vornic, tatal lui Matei Basarab, Preda vel spatar cu sotia sa Stanca si fiul lor, Papa, tatal lui Constantin Brancoveanu, Datco Colea, Radu, Barbu si Valsan.

In pronaosul bisericii se afla si doua morminte: cel al lui Matei Basarab, care a fost inmormantat mai intai la Targoviste si apoi adus in ctitoria sa, si a lui Danciu vel vornic, tatal lui Matei Basarab, mort in Transilvania in timpul luptelor lui Mihai Viteazul. Inmormantat mai intai in catedrala din Alba Iulia, ramasitele pamantesti au fost aduse la Manastirea Arnota, in anul 1616.

Matei Basarab Voda a fost inmormantat in Biserica Domneasca din Targoviste, alaturi de Doamna Elena, sotia sa. In imprejurarile tulburi dupa sfarsitul domniei sale, seimenii din oastea sa, rasculandu-se, au profanat mormintele din biserica, scotand osemintele voievodului, care apoi au fost stramutate cu mare cinste in Biserica Arnota.

Mormantul lui Matei Basarab, cizelat in marmura alba, este opera sculptorului Elias Nicolai (1658-1659), cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania, un reper de mare importanta in evolutia sculpturii romanesti in piatra si singura marturie asupra echipamentului militar din acest secol.

Inscrisul de pe piatra de mormant a lui Matei Basarab este de o deosebita finete artistica: "Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu, odinioara stapan si domn al Tarii Romanesti, barbat intelept, indurator si milostiv, innoitor a multor biserici si manastiri, niciodata biruit, ci biruitor si a multor invingeri, invingator prea slavit, dusmanilor infricosat, pretenilor de folos, imbogatitor al tarii sale, cel ce cu multa bogatie si intru toate indestulat, in buna pace a domnit 23 ani, a adormit intru Domnul la cinstite batranete, in anul Domnului 1654."

Manastirea Arnota din comuna valceana Costesti este situata in apropierea unei exploatari de calcar. Situatie grava in peisajul monahal valcean - o manastire veche de aproape patru secole ar putea fi distrusa in totalitate din cauza dinamitarii muntelui pe care se afla.

Practic, intreg muntele Arnota, parte a masivului Buila, este format din calcar, exploatarile incepand in anii 1960. Deoarece calcarul se extrage prin dinamitarea muntelui, manastirea, cu o valoare de patrimoniu extrem de mare, a avut de suferit.

Exploziile au dus la fisurarea zidurilor si implicit, la distrugerea frescelor si a picturilor interioare si exterioare. Miniera Ramnicu Valcea a inceput sa exploateze calcarul din muntele Arnota in urma cu mai bine de 40 de ani.

Schitul Pahomie

Schitul Pahomie este unul dintre cele mai izolate schituri sihastresti ale tarii nostre. Aflat in localitatea Baile Olanesti, comuna Barbatesti, judetul Valcea, la aproximativ 30 de kilometri de orasul Ramnicu Valcea, schitul lui Pahomie se ascunde smerit in padurile dese pe la poalele Muntelui Buila.

La schitul din Buila se ajunge mergand pe drumul national 64A, pana in localitatea Baile Olanesti, trecand prin Pausesti Maglasi, apoi cotind la stanga, spre satul Cheia; de aici se porneste, pe un drum forestier destul de bun, pana la apa numita "Izvorul Frumos". O cruce mare de fier sta infipta in munte, deasupra apei, binecuvantand pe toti pelerinii care se inchina ei. La picioarele Crucii sta asezata Maica Domnului, insotita de cuvintele: "In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Psalm 41,1).

Schitul Pahomie - scurt istoric

Intrarea in smerita asezare monahala se face pe sub un turn-clopotnita varuit in alb. Potrivit unei vechi pisanii, intemeietorii schitului sihastresc sunt "Pahomie monahul si Sava Haiducul", care l-au zidit pe acesta in anul 1520, putin mai sus de Izvorul Frumos. Se stie ca "monahul Pahomie", mai inainte de calugarie numit Popa Postelnicu, a fost fiul lui Iordache Parscoveanu vel Stolnic, insa despre monahul "Sava haiducul" nu se stie nimic.

Potrivit unei alte pisanii, se crede ca acest "monah Pahomie" a fost Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita. Se crede ca Barbu Craiovescu ar fi zidit Schitul Pahomie prin anul 1509, drept multumire pentru faptul ca aici s-a ascuns si a scapat din calea lui Mihnea cel Rau, cel care, dupa ce ii daramase ctitoria de la Manastirea Bistrita, il cauta sa-l omoare. Alaturi de el a slujit zidirii schitului si capitanul Sava, numit "Sava haiducul" pentru pradarea unor bogati din zona, spre a face rost de hrana necesara celor ascunsi la "Izvorul Frumos".

In actuala pisanie a bisericutei de sub stanca apare anul 1684; se crede insa ca in acest an a fost reparata si restaurata biserica. In anul 1684, Constantin vel Spatar (viitorul Sfant voievod Constantin Brancoveanu) repara Manastirea Bistrita si Schitul Pahomie, ambele fiind ctitorii ale boierilor Craiovesti, stramosii sai.

Unii cred ca Barbu Craiovescu, calugarit Pahomie, ar fi zidit numai o bisericuta de lemn, in apropiere de Izvorul Frumos, iar Sfantul Constantin Brancoveanu ar fi zidit actuala biserica din piatra, de sub peretele de stanca. Pentru intarirea acestei ipoteze nu exista insa documente sau dovezi istorice.

Shitul Pahomie, zidit in apropiere de "Izvorul Frumos", apare amintit intr-un document din anul 1793, semnat de Alexandru Moruzzi, prin care domnitorul tarii intareste sihastrilor de aici anumite scutiri de dari. Mai apoi, in anul 1798, domnitorul Constantin Hangherli intareste si el anumite danii schitului din Buila.

In data de 17 decembrie 1824, cand "biserica se afla spre darapanare cu totul", schitul era metoc al Manastirii Iezer. Mai apoi, in anul 1880, schitul de sub stanca a fost insa complet parasit, biserica daramandu-se pana la jumatate, iar chiliile ruinandu-se definitiv. Abia in anul 1952 s-a recladit biserica schitului, in forma ei initiala (dupa trasaturile zidurilor ramase), si corpul de chilii. Schitul Pahomie a fost sfintit in data de 30 septembrie 1956, de catre episcopul Iosif al Ramnicului, fiind incredintat spre indrumare parintelui Veniamin, venit de la Schitul Patrunsa.

Biserica schitului, inchinata Sfantului Proroc Ilie si zidita in forma de nava, este asezata aproape in intregime sub stanca muntelui. Interiorul acesteia, pentru ca este foarte mic, este impartit numai in Sfant Altar si naos. Pridvorul micut, deschis si fara ferestre, este sustinut de sase stalpi de zid. Interiorul este luminat de doua ferestre mici, aflate in naos, pe zidul din dreapta. Catapeteasma care acopera Sfantul Altar este din zid. Fatadele exterioare sunt simple, varuite in alb, iar acoperisul este din tabla.

Bisericuta smerita este zugravita in fresca de pictorul Stan Hermeneanu, acesta fiind ajutat de Vasile Ciugulin. Precum se citeste in pisanie, pictura a fost sfiintita in data de 30 septembrie 1956. Din pricina infiltratiilor, pictura peretelui dinspre stanca a inceput sa se degradeze. Cu timpul insa, pictura s-a deteriorat in mare pentru, drept pentru care aceasta a fost refacuta in anul 1997, de catre ierodiaconul Popa Nicolae, din Perisani.

Cladirea pentru staretie, trapeza, bucatarie si chilii este amplasata la vest de biserica, fiind construita din zid, etajata si cu acoperis de tabla. Atat biserica, cat si cladirea anexa au fost ridicate de mesteri zidari din localitatea Costesti, judetul Gorj, si de mesteri tamplari din comuna Barbatesti.

Schitul Patrunsa

Schitul Patrunsa este un locas monahal ortodox de o frumusete aparte. Poate si pentru faptul ca la acesta nu se poate ajunge cu masina, fiind asezat in Parcul National Buila-Vanturarita, locul ofera o liniste atat de benefica dezvoltarii unei vieti launtrice deosebite.
Schitul, cu obste de calugari, se afla asezat la o distanta de numai 7 kilometri de comuna Barbatesti, in judetul Valcea. De pe drumul national DN 67, care leaga intre ele localitatile Ramnicu Valcea si Targu Jiu, pe la kilometrul 30, se face dreapta, la Barzesti, pe drumul judetean DJ 646E, cale de vreo 8 kilometri. Mai apoi, o carare de 4 kilometri urca lin spre schitul retras.

Ansamblu monahal de la baza muntelui a fost construit in anul 1740, de catre Episcopul Clement al Ramnicului, in amintirea faptului ca aici a fost nascut de mama lui. Pe numele ei Paraschiva Modoran, originara din localitatea Pietrarii de Jos, mama episcopului a trecut muntele, de frica otomanilor, si s-a salasluit la poalele Muntelui Buila, loc numai astazi „Patrunsa”.

Schitul / Manastirea Patrunsa a fost distrusa in urma caderii unei stanci, aceasta fiind refacuta in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, de catre postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru si postelnicul Ion Barbatescu, probabil vrednici urmasi ai episcopului Climent.

In anul 1895, schitul de la Patrunsa a fost iarasi parasit si lasat fara slujitori. Obstea monahala a renascut pe aceste locuri abia intre anii 1934-1935, biserica schitului fiind resfintita in ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Veniamin Grigorescu.
Actuala biserica dateaza din secolul al XIX-lea, iar pictura este lucrata in stil Brancovenesc, cu influente populare. Biserica are doua hramuri, si anume: Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Ioan Teologul si Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Hramul principal se datoreaza dorintei ctitorului, a carui mama purta numele Cuvioasei Parascheva.
Biserica de la Schitul Patrunsa a suferit modificari in anii 1963 si 1977, cand a fost construita casa staretului Veniamin Grigorescu (1935-1975) si Paul Niculescu (1975-1990). In aceasta perioada, pridvorul bisericii a fost inchis, iar biserica a fost acoperita cu tabla. Astazi, manastirea dezvolta o viata monahala deosebit de vie, biserica acesteia fiind declarata monument istoric.

La schit pot innopta doar barbatii, care primesc masa si cazare in schimbul respectarii regulilor interioare ale lacasului de cult, anume participarea la toate slujbele si abtinerea de la consumul de carne. Cazare: 2 camere, cu cate 3 paturi; o camera la mansarda, cu 10 paturi.

Buila Vanturarita Barbatesti

Masivul Buila-Vanturarita este situat in partea central-nordica a Judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii. Masivul iese in evidenta fata de lantul principal al acestora, atat prin dispunere cat si prin constitutie si relief. Creasta principala a Muntilor Capatanii, constituita preponderent din sisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare inspre nord si sud. Exceptie fac doua masive calcaroase, ale caror creste principale sunt dispuse pe directia SV-NE: Masivul Tarnovu in nord-vest si Masivul Buila-Vanturarita in sud-est.

Masivul Buila-Vanturarita se intinde de la vest de Cheile Bistritei si pana la est de Cheile Olanestilor (Folea). Legatura cu Muntii Capatanii este facuta prin Plaiul Netedu (interfluviul dintre raurile Bistrita si Costesti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre raurile Costesti si Cheia) si Plaiul Hadarau (interfluviul dintre raurile Cheia si Olanesti).

Creasta Buila-Vanturarita are o extindere spatiala de tip liniar, cu o lungime de circa 14 km si o latime cuprinsa intre 0,5 si 2,5 m km (extinderea calcarelor jurasice). Altitudinea absoluta este in Varful Vanturarita Mare (1885 m), iar cea minima la iesirea Bistritei din chei (550 m).

Principalele varfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, urmatoarele: Arnota (1183,7 m), Muntele Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1658,9 m), Buila (1848,6 m), stevioara (1847 m), Vanturarita Mare (1885,2 m), Vioreanu (1866 m), Vanturarita Mica (1655 m), Stogu (981 m).

Puncte de intrare/Acces

Parcul National Buila-Vanturarita are 6 puncte de intrare:

3 in Comuna Costesti, unul pe Valea Bistrita si doua pe Valea Costesti: Bistrita, Pietreni-Prislop si Pietreni-Valea Morii;

1 in Comuna Barbatesti pe Valea Otasaului;

1 in Satul Cheia pe Valea Cheia;

1 in Orasul Baile Olanesti pe Valea Olanesti.

Accesul se poate face fie pe drumul national 67 Ramnicu Valcea-Targu Jiu, fie pe drumul judetean Ramnicu Valcea-Baile Olanesti.

Alegand prima varianta se poate ajunge in parc astfel:
Prima varianta - 30 Km pana in Barbatesti (sat Barzesti), apoi inspre nord pe Valea Otasaului, 5 km pe drum asfaltat, inca 3 km pe drum forestier, pana la capatul drumului, de unde pe poteca, intr-o ora, se ajunge la Schitul Patrunsa;
A doua varianta - 38 km pana la Costesti, apoi inspre nord, se poate ajunge fie in Satul Bistrita (7 km pe drum asfaltat), fie in Satul Pietreni (5 km drum asfaltat si 2 km drum pietruit).

Alegand soseaua spre Baile Olanesti, dupa 15 km se pot alege doua variante:

1. pe Valea Olanesti, 6 km pana in statiune si 14 km pe drum forestier pana in Cheile Olanesti, trecand pe la cantonul silvic Manzu (7 km);
2. pe Valea Cheia, 7 km pana in Valea Cheii pe sosea asfaltata, apoi pe drum forestier. Dupa ce se trece de Schitul Iezer (3 km), se poate ajunge fie la Schitul Pahomie (8 km), fie la cantonul silvic Cheia (9 km).

ACTIVITATI UMANE TRADITIONALE

Oamenii din asezarile de la poalele Muntiilor Capatanii si-au dus viata de-a lungul generatiilor folosind resursele naturii pentru a asigura existenta famililor. Din lemnul padurilor si din piatra muntiilor si-au confectionat case si anexe gospodaresti, mobilier, unelte si au incalzit locuintele. In munte au inaltat stane pentru vietuirea pe timpul verii. Pajistile si fanetele le-au asigurat hrana animalelor din gospodari folosite pentru hrana, transport, paza si pentru confectionarea articoleleor de imbracaminte. Numarul populatiei a crescut treptat si omul a patruns tot mai mult in munte. A inceput sa extraga resurse in scopuri comerciale. Asa au aparut exploatarile forestiere cu castiguri frumoase care au adus prosperitate in casele oamenilor dar si constructia de cai ferate forestiere, drumuri de acces, cabane si cantoane funiculare, etc.

Padurea a dat prinosul sau de bogatie oamenilor.

Pajistile si fanetele au adus oamenilor prosperitate prin cresterea animalelor. In Muntii Capatanii s-a dezvoltat o bogata retea de stane, poteci si drumuri de carute sau de tractor iar numarul oilor depasea zeci de mii in fiecare localitate. Oeritul, care a avut mare amploare in trecut, a fost inlocuit in unlele sectoare prin cresterea bovinelor iar transhumanta, cu incarcatura sa spirituala, aproape a disparut sau se realizeaza cu mijloace auto.

Credinta in Dumnezeu i-a facut pe oameni sa ridice biserici si troite, la inceput din lemn apoi din materiale mai trainice.

Respectarea sarbatorilor relogioase de-a lungul anului a fost o preocupare permanenta pentru oameni. Cu timpul, de ziua unor sfinti se organizau sarbatori cu mare rasunet in viata spirituala si culturala. Unele se pastreaza si astazi pe alocuri. La Polovragi de SF. Ilie (20 iulie) are loc o mare sarbatoare folclorica si comerciala, la Bistrita de Sf. Maria Mare (15 august) este de asemenea un balci iar pe 8 septembria de Sf. Maria Mica este o sarbatoare la care paticipa indeosebi rromii. Tot la 8 septembrie are loc la Barbatesti sarbatoarea folclorica “Braul de Aur”.

Localitatea Vaideeni reuneste pastori, fii ai satului, iubitori de folclor ciobanesc, comercianti etc. la marea sarbatoaare care are loc in jurul datei de 24 iunie (de Sanziene)  cunoscuta sub numele de ,, Invartita Dorului” care urmeaza traditia celebrei nedei care, cu secole in urma, a dat numele unui munte cel mai inalt din Muntii Capatanii. Tot in luna iunie are loc la Horezu festivalul ceramicii populare in cadrul targului “Cocosul de Hurez”.

Un loc aparte in cadrul traditiilor l-au avut cele legate de prelucrarea produselor naturale: tabacirea pieilor, cojocaria, croitoria, tesutul in razboaie mai ales in timpul iernii, fieraria, lemnaria, rotaria, etc. menite sa asigure bunurile necesare vietii pe cont propriu. Anumiti oameni cu inclinari si pasiuni au realizat scule si unelte din metal, altii au confectonat din lemn putini pentru branza, ciubere si alte recipiente, fluiere, bate ciobanesti, furci pentru tors, sei pentru cai si ustenisile necesare la stana. In egala masura s-a dezvoltat creatia textila prin producerea de paturi purtate permanent de ciobani, saculet de cumparaturi sau transport, disagi, costume populare, chimire si curele, opinci.